Despre București, oameni și clădiri (III)

Continuăm periplul nostru din jurul Bulevardului Dacia și al Parcului Ioanid. După ce, în prezentarea precedentă, am vorbit despre istoricul Parcului Ioanid și a vilelor situate pe strada Polonă (primele cinci loturi), mergem mai departe cu prezentarea câtorva dintre celelalte loturi și imobile. Pentru cei ce sunt interesați de absolut toate, recomand din nou lucrarea intitulată Lotizarea și Parcul Ioanid a Cristinei Woinaroski, Editura Simetria. În ceea ce mă privește, îmi propun aici să prezint cele mai interesante aspecte ale întregului cartier, astfel că mă voi rezuma doar la câteva dintre aceste vile. Redau mai jos harta lotizării și numărul acestora pentru a fi ușor de urmărit:

Lotul nr. 6 - Vila Dr. Ciru Iliescu - este situat în Piața Gheorghe Cantacuzino nr. 1. Ciru Iliescu era cumnatul lui Ion Procopie-Dumitrescu, om politic liberal, ctitorul Bisericii Silvestru din București. Soția lui Ciru, Maria Ionescu-Clejani, provenea dintr-o familie de moșieri din Muntenia.

Clădirea construită pe lotul 6 l-a avut ca arhitect pe Petre Antonescu și a fost inițial locuință particulară. 

După Al Doilea Război Mondial, ca mai toate clădirile despre care vorbim aici, a fost naționalizată. Mulți ani a funcționat ca sediu al Ambasadei Sudanului. Mai apoi a fost Reședința Ambasadorului Malaeziei. Astăzi este sediul Fundației Lowendal. Este singura clădire dintre cele ce înconjoară Parcul Ioanid care este concepută într-un stil neoromânesc.

”Decoraţia interioară preia unele elemente neoromâneşti şi le integrează armonios în compoziţii eclectice. Incăperile cu ornamente din lemn, lambriurile şi casetoanele, stucatura elaborată și modelul brâului împletit, care se regăseşte (ca un element unificator) în întreaga casă, reuşesc să dea spaţiului interior un aer distins şi prietenos totodată. Clădire, cu două niveluri, are o suprafaţă totală de 225 mp.” (http://www.lowendal.ro/)

Lotul nr. 7 - Vila Colonel Nicolae Bădulescu - deși pandantă cu vila de la parcela 6 și situată tot în Piata G. Cantacuzino, aceasta are adresa Str. Dumbrava Roșie nr. 1.  

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Paul Smărăndescu pentru fiicele colonelului Bădulescu, Silvia și Julieta, din dorința tatălui ca acestea să locuiască împreună. Astfel, vila este împărțită în două apartamente distincte, câte unul pe nivel, cu intrări separate.

După naționalizarea din 1947, casa a intrat în folosința Ministerului de Interne, iar după 1989 devine sediul Ambasadei Iordaniei.

Sărim acum peste lotul 8 și ajungem la Lotul nr. 9 - Vila Ecaterina Emanoil - Ion Procopiu.
Procopiu a fost căsătorit cu Irina Berindei, doamnă de onoare a Reginei Maria si fiică a lui Anton Berindei, Ministru de Război în timpul lui Carol I. Înainte de mariajul cu Ion Procopiu, Irina a fost căsătorită cu arhitectul Louis Blanc.

Arhitectul clădirii de pe strada Dumbrava Roșie nr. 5 este celebrul I.D. Berindei, rudă cu Irina Berindei. Extrem de interesant este faptul că aceluiași arhitect i-au fost încredințate mai multe proiecte ale familiei Cantacuzino,  printre care clădirea de pe Calea Victoriei, care astăzi adăpoștește sediul Uniunii Compozitorilor și Muzeul George Enescu (Casa cu lei), dar și palatul de la Florești - Prahova, construit de cel poreclit ”Nababul” pentru nepoata sa, Alice. Ambele lucrări, dar și vila din Dumbrava Roșie i-au fost inspirate lui Berindei de palatele de la Versailles.

 Iată mai jos imagini comparative:

                          Palatul Versailles                                                                 Vila  Dumbrava Roșie nr. 5

Vila a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului. Gândită inițial ca locuință individuală, casa este împărțită astăzi în mai multe apartamente.  Între anii 1915-1930, la etajul 1 a locuit artista Elvira Popescu (1894 - 1993 - actriță de teatru și film, devenită, prin căsătorie, Contesă De Foy, absolventă a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București, actuala Universitatea Națională de Muzică), care a organizat în interior un spațiu ce servea drept scenă pentru reprezentațiile ce le dădea regulat. 

O situație aparte o are Lotul cu numărul 22 - Vila Simona Lahovary - strada Dumbrava Roșie nr. 13 - achiziționat după o întreagă epopee de către fiica marelui om politic conservator Alexandru Lahovary (1840-1897). Simona Lahovary (1881-1935) a fost doamna de onoare a Reginei Maria și era verișoară primară cu Martha Bibescu și nepoată de frate cu generalul Iacob Lahovary, a cărui casă (ce este astăzi parte a Spitalului Cantacuzino din același cartier, situat doar 300 de metri mai spre est,  pe strada Ion Movilă, în continuarea străzii Dumbrava Roșie) a fost proiectată de Ion Mincu. Familia Lahovary se trage din Asia Mică, de unde au ajuns în Țara Românească și s-au stabilit, în secolul al XVIII-lea, în zona Vâlcei.

Din păcate, casa din fotografia de mai sus, aparținând Simonei Lahovary, nu mai poate fi văzută astăzi decât în această imagine. După 1989, imobilul a fost achiziționat de la moștenitorii foștilor propietari și vândut, mai apoi. Cumpărătorii, rechini imobiliari, au lăsat-o în paragină! I-a fost distrus în mod intenționat acoperișul, pentru ca ploile și zăpezile să distrugă casa. După doar doi ani, aflată într-o situație groaznică, distrusă premeditat, vila a fost demolată. S-a intenționat construirea unui bloc pe locul extrem de generos, situat într-o zonă excepțională, pe colț, cu două fațade, una pe strada Dumbrava Roșie, alta pe strada Aurel Vlaicu. Criza din 2008 a făcut, însă imposibil acest lucru, din fericire, iar după câtva timp rechinii imobiliari au decis să vândă. Terenul a fost achiziționat de către statul elvețian, aici urmând să fie construit, în curând, sediul Ambasadei Elveției la București.

Lotul nr. 25 - Vila Vintilă Brătianu -  nu se situează în perimetrul Parcului Ioanid, ci pe strada Aurel Vlaicu, nr. 19, în apropierea străzii Icoanei. Parcela 25 este cea mai mare dintre cele ce aparțin lotizării inițiale. 

În momentul lotizării Parcului Ioanid, Vintilă Brătianu era Primar al Bucureștiului, el jucând un rol esențial în proiect. Fiu al marelui om politic Ion C. Brătianu și avându-i ca frați pe Ionel și Dinu, Vintilă a fost de profesie inginer și a devenit o figură marcantă a Partidului Național Liberal, succedându-i  fratelui său la conducerea formațiunii politice. A fost Ministru de Finanțe între 1916-1917 și 1922-1926, Președinte al Consiliului de Miniștri între 1927-1928.

Fiul său, Vintilică (1914-1994) este unul dintre reorganizatorii mișcării liberale de dupa 1989.

Clădirea de pe lotul nr. 25 a fost proiectată de arhitectul  Petre Antonescu și este în stil neoromânesc. 

În 1916, pe 4 august, în această casă a avut loc, în secret, stabilirea datei intrării României în Primul Război Mondial (14 august) si tot aiici s-a semnat atunci Convenția între țara noastră și celelalte patru puteri reprezentate de Rusia: Franța, Anglia și Italia! În casă au mai fost prezenți în acea zi: Ionel Brătianu (cel ce a semnat Convenția din partea României), I.G. Duca, C. Diamandi, Bebe Brătianu, Constantin Argentoianu și, evident, Vintilă Brătianu, cu toții oameni exponențiali pentru istoria României.

Vila a fost naționalizată după război și a intrat în administrarea R.A.A.P.P.S. A fost închiriată până de curând de Ambasada Statelor Unite ale Americii, care a folosit-o pentru corpul tehnic al personalului. Retrocedată moștenitorilor, propietatea este în acest moment scoasă la vânzare pentru suma de 4 milioane de euro.

Ultima clădire dintre cele aflate pe parcelele din lotizarea Parcului Ioanid despre care va povestesc aici este cea situată pe Lotul nr. 18, Vila Olănescu, din Bulevardul Dacia nr. 77, clădire în care funcționează Institutul Francez.

Vila este opera arhitectului german Oskar Maugsch și a fost construită imediat după lotizare, în 1911, de către C. Olănescu. Veche familie de boieri români, atestată încă din secolul al XVI-lea, cu moșii extinse în mai multe regiuni ale României, reprezentanții ei decid să vândă propietatea de pe Bulevardul Dacia. În anul 1936 Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez la București, care în acel moment își avea sediul pe Bulevardul Bălcescu, decide mutarea acestuia într-un spațiu mai generos și cumpără, după negocieri intense și foarte dure, propietatea familiei Olănescu. Imediat după încheierea tranzacției, directorul Institutului aduce mai mulți arhitecți de la Paris și schimbă mobilierul și interioarele clădirii, pentru a corespunde stilului francez, dar și pentru o mai bună funcționalitate.

Deși Dupront s-a zbătut foarte mult și a comandat noi piese de mobilier pentru decorarea interioară a clădirii, datorită problemelor politice care au afectat Europa, acestea nu au ajuns în România decât în anul 1947! Astfel, inaugurarea oficială a noului sediu al Institutului Francez de la București s-a făcut în perioada în care director era Philippe Rebeyrol, în anul 1947.  De atunci și până astăzi, Institutul funcționează neîntrerupt în clădirea din Bulevardul Dacia nr. 77.

În jurul Parcului Ioanid sunt încă foarte multe alte clădiri absolut superbe! Numărul acestora și calitatea arhitecturală excepțională ar trebui să determine ca zona întreagă să fie declarată Patrimoniu Cultural și protejată în totalitate de intervenții și construcții noi care să afecteze tezaurul inestimabil reprezentat de toate aceste adevărate bijuterii. Din păcate, în anii de după 1989, s-au construit sau modificat mai multe clădiri, într-un mod cel puțin dubios, ca să nu spun fraudulos! În Grădina Icoanei, situată peste drum de Parcul Ioanid și despre care o să vă povesc mai multe într-o altă parte, s-a construit un bloc în anii 90!.. La fel și în Parcul Ioanid, pe partea de est a acestuia, s-a intrat efectiv mai mulți metri în interior și s-a construit un bloc cu 4 etaje! În orice țară normală așa ceva ar trebui demolat rapid, iar terenul adus la starea inițială. Din păcate, la noi încă nu este posibil așa ceva... 

În următoarea parte mă voi ocupa de alte clădiri celebre și istoria acestora din zona în care m-am născut, locuiesc și pe care o prețuiesc atât de mult!